Cu toţii trecem măcar o dată în viaţă printr-o despărţire şi, fie că a fost o relaţie mai scurtă sau mai lungă, durerea e mai mereu acolo. Sigur că fiecare reacţionează diferit în astfel de momente, dar mulţi se întreabă cum treci peste o despărţire şi cum poţi face ca suferinţa să ţină cât mai puţin.
Cum treci peste o despărţire
Nu suntem toţi la fel şi nu ducem toţi la fel un moment greu. La fel, nu există reţete care să funcţioneze la fel pentru toată lumea şi nici formule care să te facă să-ţi treacă durerea pe loc. Există totuşi câteva lucruri care te pot ajuta în această perioadă.
- Dă-ţi voie şi timp să suferi. Este absolut normal să suferi, iar să încerci să acoperi lucrul ăsta nu e nici vreo dovadă că eşti puternic, nici nu te ajută pe termen lung.
Când te doare capul nu simţi nevoia să dovedeşti nimănui nimic, nici măcar ţie, ci aştepţi să treacă. Acelaşi lucru este valabil şi cu suferinţele sufleteşti. Trebuie să accepţi că e normal să fii supărat o perioadă de timp şi e important să nu uiţi faptul că suferinţa se duce cu timpul.
- Vorbeşte despre asta. Nu încerca să-ţi ascunzi durerea nici ţie, nici în faţa prietenilor sau a familiei. Povesteşte ce simţi, plângi dacă simţi că ai nevoie să faci asta, scoate supărarea afară. Dacă îţi place să scrii, să desenezi sau să cânţi foloseşte-te de asta ca să îţi laşi durerea să iasă la suprafaţă.
- Nu idealiza relaţia. După o perioadă de durere avem tendinţa să ne aducem aminte doar lucrurile bune pe care le-am trăit. Picăm astfel în capcana de a suferi şi mai tare după ceva ce, în mod clar, nu a funcţionat.
- Află ce nu a funcţionat. Imediat după o despărţire există 2 mari tendinţe: să-l acuzi pe celălalt sau să te vezi pe tine vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Adevărul e, de cele mai multe ori, la mijloc. Iar scopul nu e să găseşti vinovaţi, ci să înţelegi mai bine ce s-a întâmplat şi cum s-a ajuns la despărţire. De multe ori despărţirile vin în urma unor aşteptări departe de realitate sau puncte de vedere diferite ale celor implicaţi.
- Nu te închide în casă. Sigur că o perioadă ai nevoie să stai şi să-ţi trăieşti suferinţa şi e perfect normal să faci asta. Dar nu rămâne închis în casă. Când simţi că ai plâns suficient îmbracă-te şi ieşi din nou cu prietenii. Nimic nu vindecă mai bine decât râsetele împreună cu cei apropiaţi.
Foloseşte-te de timpul pe care îl ai acum la dispoziţie ca să faci ceva ce-ţi doreai demult. Apucă-te de un sport, cumpără-ţi blugii la care visai, fă-ţi o tunsoare nouă. Foloseşte-ţi energia pe care ţi-o descoperi după perioada de suferinţă pentru lucruri care să te ajute să fii mai bun. Asta te va ajuta şi să eviţi comportamentele distructive precum fumatul excesiv, consumul de alcool sau droguri, inclusiv tentaţia de a vedea ce mai face fostul/fosta, pe unde şi cu cine umblă.
Dacă ai lucruri care îţi trezesc amintiri dureroase despre relaţia abia încheiată le poţi aduna într-o cutie pe care să o depozitezi pe balcon sau într-un dulap unde nu umbli des. Evită ideile de a arde fotografii sau de a arunca cadourile. S-ar putea ca după o vreme, când durerea va trece, să vrei să-ţi aminteşti lucruri. Ceea ce ai trăit te ajută să te dezvolţi şi să eviţi anumite greşeli în viitor.
No Comments